Castelul Guthman Valenta, Hoghiz
Informații de contact
Persoană de contact: Asociația Castel HoghizAdresă: Hoghiz nr. 160., județul BrașovTelefon:E-mail: napista@gmail.comProgram
Momentan castelul nu este deschis vizitatorilor.Istoria scurtă a castelului
Castelul „Guthman Valenta” este o clădire care se presupune a fi fost construit în secolul al XVI-lea (1553), suferind modificări în sec. al XVIII-lea. Se presupune că și acest castel era al familiei Haller. Ceea ce se știe despre trecutul acestuia este faptul că la mijlocul sec. al XIX-lea, Gutenau Károly (1836-1907) renunță la postul său judiciar și începe să-și gestioneze terenul care aparținea clădirii. În 1885 moșia este preluată de contele Haller János. Seria ulterioară de vânzări și nepăsarea proprietarilor au condus la deteriorarea clădirii. Monumentul istoric se află într-o stare degradată și necesită intervenții urgente, altfel va suferi daune ireparabile. Monumentul este o clădire cu un singur etaj și o suprafață de 500 metri pătrați pe un teren de 75 ari. Pereții interiori nu au tencuială și în cele mai multe locuri tavanul s-a prăbușit. În multe locuri se pot vedea urmele inundațiilor. Clădirii îi lipsesc complet ușile și ferestrele, rețelele electrice, de căldură și canalizările pentru ape uzate. Intrarea frontală și laterală este în pericol de colaps, iar terasa din spate s-a prăbușit deja. Pereții fațadei laterale sunt într-o stare deplorabilă și necesită intervenție urgentă. Clădirea are și o pivniță boltită de 300 metri pătrați. Pereții acesteia au cedat în mai multe locuri, restul sunt deteriorate și prezintă urme de inundație. Intrarea pivniței este înpericol de colaps, necesitându-se reconstrucția acesteia.Accesibilitate
Localitatea Hoghiz poate fi accesată cel mai ușor cu mașina: de la Brașov se deplasează pe drumul E60, în direcția Sighișoara, la 12 km de Rupea. Castelul se află în centrul satului, la o distanță de aprox. 2 km de drumul național, iar Conacul Haller - momentan funcționând ca și școală -se află în imediata apropiere a acestuia.- Cum ajung aici?
Servicii
Cele mai apropiate posibilități de cazare se găsesc la Racoș sau în Rupea.Puncte de interes
Satul are 3 biserici, conform celor trei religii: unitariană, reformată și ortodoxă. În apropierea Castelului „Guthman Valenta” se află Castelul Kálnoky, cât și Conacul Haller, care la momentul actual funcționează ca școală. La doar 9 km de Hoghiz se află localitatea Racoș, unde turiștii pot vizita Castelul Sükösd-Bethlen, cât și Castelul din Rupea, recent renovat, care se află la doar 12 km. În plus, regiunea „Erdővidék” (Ținutul Pădurilor) cu conacele sale minunate se află la doar 20 km, regiunea saxonă cu satele și bisericile fortificate la circa 30 km, iar orașul Sighișoara la doar 60 km distanță.Mai multe informații