Fondul Castel în Transilvania a fost înființat în anul 2016, în cadrul programului Castel în Transilvania, de către Grupul PONT. Scopul Fondului este de a organiza campanii de strângere fonduri, pentru a sprijini activitățile Coaliției Castel în Transilvania, respectiv a Comunității Castel în Transilvania.
Prima campanie de strângere fonduri a Fondului Castel în Transilvania se va lansa în primăvara anului 2017, cu ocazia lansării webshop-ului Castel în Transilvania, care va comercializa creațiile, produsele unice ale unor designeri din Transilvania. Acest concept prevede faptul că pe lângă procurarea de produse, cumpărătorii vor contribui și la susținerea Fondului Castel în Transilvania.
În cadrul acestei viziuni, designerii au fost rugați să se inspire din tematica de castel și să redea stări și idei asociate acesteia – ca de exemplu, nostalgie, eleganță, timp liber, proximitatea naturii, epoci istorice, stiluri arhitecturale, curți de castel, lume de basm, grădină mirifică, etc. În plus, organizatorii au insistat ca produsele să fie creațiile artiștilor din Transilvania, și pe cât posibil, să fie create din materiale naturale, locale. Scopul organizatorilor este să promoveze creațiile artiștilor locali, cât și soluțiile locale, durabile.