Coaliția “Castel în Transilvania”

Coaliția “Castel în Transilvania”, formată din proprietari și administratori de castele, are ca scop conservarea stării castelelor care fac parte din coaliție, cât și realizarea unor intervenții de prevenire, de restaurare a acestor edificii; în plus, coaliția are ca scop și organizarea de activități și proiecte de informare și promovare a edificiilor, și își propune să asigure consultanță profesională, la un nivel de bază.

Până la sfârșitul lunii aprilie 2017, coaliției i s-au alăturat 30 proprietari și administratori de castele și conace din Transilvania. Membrii actuali au identificat principiile directoare ale coaliției ca fiind comunicarea unică, gândirea comună, schimbul de experiență, planificarea comună și colaborarea continuă cu experții în domeniu. Activitatea coaliției este coordonată de Grupul PONT, în colaborare cu experți din domeniu.

Despre programul “Castel în Transilvania”

Programul strategic de anvergură Castel în Transilvania a fost lansat în luna martie a anului 2015 de către Grupul PONT.  În cadrul programului, în ultimii doi ani, cu ajutorul experților am reușit să elaborăm strategia de dezvoltare în trei limbi, am lansat website-ul, tot în trei limbi, și aplicația mobilă, care conține informații necesare și valoroase a 300 de castele și conace din Transilvania.

În cadrul a trei conferințe, două tabere interdisciplinare și numeroase întâlniri profesionale am reușit să implicăm în mod direct peste 70 de experți, 400 de participanți la conferință, 6 artiști și 70 de tineri – participanți la tabere – să ia parte la procesul de lucru.

Viziune

Scopul programului Castel în Transilvania este de a crea o strategie și o rețea, care să valorifice pe termen lung potențialul economic și social al castelelor și conacelor din Transilvania. Dorim să realizăm toate acestea prin intermediul unor metode de planificare la nivel local și regional, prin metode de atragere a resurselor alternative necesare restaurării și revitalizării monumentelor istorice, de punere în funcțiune și creare a unei rețele de informare și de experți, respectiv a unei comunități de susținere.

Mișcarea Comunitară Castel în Transilvania

Pe termen lung, obiectivul inițiativei Castel în Transilvania este să se transforme într-o mișcare comunitară și să devină o rețea amplă, care să facă posibilă conexiunea dintre persoane și organizații, atât din punct de vedere economic, social, cât și din punct de vedere al mediului sau al guvernării, și să atragă resurse umane, materiale, intelectuale și fizice, necesare activităților de sprijinire, restaurare a castelelor și conacelor din Transilvania. În prezent, comunitatea Castel în Transilvania include peste 70 de experți, 400 de participanți la conferință și 70 de tineri, iar pagina Facebook a inițiativei existentă în trei limbi, are peste 20.000 de fani.

Fondul Castel în Transilvania

Fondul Castel în Transilvania a fost înființat în anul 2016, în cadrul programului Castel în Transilvania, de către Grupul PONT. Scopul Fondului este de a organiza campanii de strângere fonduri, pentru a sprijini activitățile Coaliției Castel în Transilvania, respectiv a Comunității Castel în Transilvania.

Prima campanie de strângere fonduri a Fondului Castel în Transilvania se va lansa în primăvara anului 2017, cu ocazia lansării webshop-ului Castel în Transilvania, care va comercializa creațiile, produsele unice ale unor designeri din Transilvania. Acest concept prevede faptul că pe lângă procurarea de produse, cumpărătorii vor contribui și la susținerea Fondului Castel în Transilvania.

În cadrul acestei viziuni, designerii au fost rugați să se inspire din tematica de castel și să redea stări și idei asociate acesteia – ca de exemplu, nostalgie, eleganță, timp liber, proximitatea naturii, epoci istorice, stiluri arhitecturale, curți de castel, lume de basm, grădină mirifică, etc. În plus, organizatorii au insistat ca produsele să fie creațiile artiștilor din Transilvania, și pe cât posibil, să fie create din materiale naturale, locale. Scopul organizatorilor este să promoveze creațiile artiștilor locali, cât și soluțiile locale, durabile.

Puncte de referinţă

  1. 2015: am lansat site-ul castelintransilvania.ro în trei limbi cât și aplicația mobilă, care conține informațiile relevante a 300 de castele și conace din Transilvania
  2. Iunie 2016: am elaborat Strategia Castel în Transilvania în trei limbi, care prezintă modele și soluții sustenabile de dezvoltare pentru revitalizarea castelelor și conacelor din Transilvania
  3. Septembrie 2016: Coaliția Castel în Transilvania și-a început activitatea în cadrul programului Castel în Transilvania
  4. Martie-aprilie 2017: am elaborat planurile de dezvoltare pentru Castelul Daniel din Vârghiș (CV) și Castelul Sükösd-Bethlen din Racoș (BV)
  5. Aprilie 2017: am lansat webshop-ul Castel în Transilvania, prima campanie de strângere fonduri a Fondului Castel în Transilvania pentru a sprijini activitățile programului Castel în Transilvania